Se schimbă legile de la 1 ianuarie. LISTA reglementărilor care vor intra în vigoare de anul viitor

Se schimbă legile de la 1 ianuarie. LISTA reglementărilor care vor intra în vigoare de anul viitor
Publicat: 29/12/2017, 17:24

Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, dar mai avem și o serie de modificări sau chiar noutăți legislative care au impact în toate domeniile economice și sociale. Firmele vor funcționa după reguli noi (contabilii în primul rând vor avea incomparabil mai mult de lucru în 2018 față de 2017), dar pe de altă parte salariul minim și îndemnizația de creștere a copilului se vor majora, iar cota de impozitare a veniturilor va scădea de la 16% la 10%.

MEDIAFAX a trecut în revistă lista schimbărilor și prezintă, pe scurt, efectele pe care le va avea intrarea în vigoare a noilor reglementări:

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va fi plătită în conturi separate („split TVA”), procedură care le impune companiilor costuri administrative suplimentare. S-a stabilit, însă, că nu toate firmele vor trece la această modalitate de plată, lucru care va complica relațiile dintre firmele care o aplică și cele care nu o aplică.

Contribuțiile de asigurări sociale – CAS – vor fi plătite de angajator, dar din banii salariatului, nu (și) din banii firmei, cum a fost până la 1 ianuarie 2018. Măsura ar trebui să aibă ca efecte scăderea efortului financiar al firmelor (care vor mai avea de plătit din surse proprii doar o taxă de 2,25% din fondul de salarii) și scăderea presiunii pe veniturile angajatului de la 39,25% la 37,25%. Dar pentru a se putea împlini acest deziderat și mai ales pentru a se păstra venitul net al salariatului, angajatorii trebuie să majoreze salariul brut cu cel puțin 20 de puncte procentuale. Sau, după cum au anunțat deja unii angajatori, să le plătească salariaților diferența de 20% sub formă de prime/stipendii de merit, cel puțin până când această mutare a CAS va fi certă și clarificată din toate punctele de vedere.

– Complementar la mutarea CAS, de la 1 ianuarie 2018 va fi sancționată cu închisoare de la 1 la 6 ani neplata CAS de către angajatori.

– Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10%, va fi datorată de o multitudine de persoane care realizează venituri cum ar fi: din dividende, din dobânzi, din alte surse, din activități independente etc. Principala modificare: aceste venituri care în 2017 erau scutite de contribuția la asigurările sociale de sănătate, respectându-se și alte condiții legale, vor intra obligatoriu în sfera de aplicare a contribuției la sănătate, însă modul de calcul este diferit, baza de calcul fiind salariul minim pe economie. De exemplu, dacă o persoană fizică este salariată și realizează și venituri din dividende, atunci plătește contribuția la asigurările de sănătate atât ca salariat, cât și pentru veniturile din dividende. Baza lunară de calcul a contribuției la sănătate pentru venitul din dividende este salariul minim brut pe țară valabil în luna în care se achită dividendele.

– Începând cu data de 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit este de 10% pentru toate categoriile de venituri impozabile, cu excepția veniturilor din dividende – pentru care se păstrează cota de 5%. Pentru persoanele care realizează venituri din salarii se majorează deducerile personale în funcție de mărimea salariului și de numărul persoanelor aflate în întreținere, însă până la limita a 3.600 de lei, peste care nu se mai acordă deduceri personale.

– Tot de la 1 ianuarie 2018, plafonul veniturilor unei microîntreprinderi este de un milion de euro, calculat în lei la cursul BNR din ultima zi a anului anterior. Mai exact, 4,6597 lei/euro, cursul din 29 decembrie 2017, deci plafonul respectiv este de 4.659.700 de lei. Se păstrează cotele de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au un salariat cu normă întreagă și de 3% pentru microîntreprinderile fără salariați. Se abrogă, în schimb, condiționarea față de un anumit obiect de activitate, în sensul că pot fi microîntreprinderi și societățile care realizează venituri din consultanță și management într-un procent mai mare de 20% din totalul veniturilor, din zona jocurilor de noroc, asigurări etc. Se abrogă, de asemenea, și posibilitatea optării pentru plata impozitului pe profit prin majorarea capitalului social la suma de 45.000 de lei.

– Din punctul de vedere al impozitelor și taxelor locale, pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul datorat la bugetul la bugetul local se majorează cu circa 7% din 1 ianuarie 2018.

– O altă modificare importantă: românii care intenționează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendați dacă nu notifică Fiscul în prealabil. Notificarea Fiscului trebuie făcută prin completarea și depunerea unui formular de rezidență fiscală. Amenda pentru nedepunerea în timp util a chestionarului respectiv va fi între 50 și 100 de lei. Obligația de a depune respectivul formular o au persoanele fizice care pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive. La fel, trebuie să depună chestionarul și persoanele fizice care sosesc în România și au o ședere în țara noastră o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

– Trecând în registrul social, de la 1 ianuarie indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, din 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei cât era în 2017. Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). Valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR.

Salariul minim pe economie crește de la 1.450 la 1.900 de lei. Majorarea este binevenită pe fondul unei crize fără precedent de forță de muncă, dar angajatorii sunt deranjați de modul în care a fost impusă. Firmele care și-au setat afacerile pe costuri salariale la nivelul minimului pe economie (cel puțin 35% din total, după ultimele statistici) sunt nevoite ori să dea afară din angajați, ori să mărească prețurile, riscând să nu-și mai vândă produsele, ori să închidă cu totul întreprinderea.

Din 1 ianuarie se aplică și controversata reducere a procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, fără a însă fi afectată valoarea nominală din 2017. Mai precis, suma achitată în 2017 către administratorii Pilonului II va fi cel puțin aceeași în 2018, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%.

– Și în domeniul auto va interveni o schimbare: de la 1 ianuarie, românii cu mașini noi vor avea o supriză plăcută referitor la inspecția tehnică periodică (ITP); în schimb, cei cu vehicule vechi vor trebui să efectueze mai des ITP. Mașinile vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, dar dacă se constată defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile. De asemenea, în cazul mașinilor cu o vechime de 12 ani sau mai mult, ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani. Pe de altă parte, mașinile noi vor avea de trecut primul ITP abia după trei ani de la înmatriculare.

– Tot începând din 1 ianuarie, vom avea un fel de reducere a costurilor cu telefonia în roaming. Ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va crește volumul de date ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără taxe suplimentare. În cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2018 scade cu 22% suprataxa pentru date, de la 7,7 la 6 euro/GB; de la 3 ianuarie 2018 scade cu 16% suprataxa pentru apelurile primite, de la 1,08 la 0,91 eurocenți/minut.

– În fine, plafonul de garantare pentru programul Prima Casă va scădea, în 2018, de la 2,67 la 2 miliarde de lei.

Tot pentru data de 1 ianuarie a mai fost prevăzută intrarea în vigoare a următoarelor normative: Legea 217/2016 privind combaterea risipei alimentare, Legea 163/2016, prin care constructorii trebuie obligatoriu să fie certificați tehnico-profesional sau Legea nr. 4/2016 care prevede sancționarea contravențiilor silvice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?